De ce ne e frica cand mergem in intuneric, cand ne uitam la filme horror, cand vedem, sa zicem un om care s-a lovit la picior si curge sange, de unde toate fricile astea? De ce, totusi, cand ne uitam la filme horror si stim ca nimic nu e adevarat, intra frica in noi?

Fiecare avem "fricile" noastre. De exemplu, mie nu mi-e frica de nimic din ce am insirat  aici.
Multe dintre "fricile" pe care le avem nu sunt justificate de nimic logic. Sunt, de pilda, oameni carora le e frica de soricei sau de paianjeni. Hai sa fim seriosi! Ce rau iti poate face o vietate de cativa centimetri? Aici se confunda frica cu scarba.
Sau ne e frica de ceva ce stim bine ca ne poate face rau. Mie, de pilda, mi-e groaza de cutremure, la cel mai slab cutremur, intepenesc, pur si simplu, de groaza.
Ne e frica de ceea ce nu cunoastem, ne e frica de consecintele unei actiuni pe care o facem.
Pana la urma, numai nebunilor nu le e frica de nimic. Deci, atata timp cat exista ceva de care ti-e frica, inseamna ca inca ai toate tiglele pe casa.
Frica se naste din necunoastere si o avem de la stra-stra-straaaaaaAAAAaaaa... bunicii nostri , necunoasterea e periculoasa iar instinctul de supravietuire ne tine departe de posibile pericole, sau cel putin incearca. In intuneric poate sa fie un paianjen, un sarpe, un psihopat, o groapa adanca, orice, cat despre filme horror, fiecare se teme de ce se simte amenintat, mie nu mi-e frica de sange, mi-e frica de psihopati, asa ca filmele in care ursii mananca oameni si le ies matele, sunt ok, desi cica sunt horror si nu obisnuiesc sa ma uit la filme din acest gen, dar dupa American psycho am ramas , desi e drama/crima. M-am uitat acum cativa ani la Constantine si mi-a fost frica, l-am vazut anul trecut, radeam ca handicapatu  pentru ca stiind ca nu exista asa ceva, nu ma mai simteam amenintata in vreun fel. 
"Nothing in life is to be feared, it is only to be understood. Now is the time to understand more, so that we may fear less." Marie Curie