Mulţi dintre noi iubim sau cel puţin am iubit o dată în viaţă. Când eram copii, iubirea era inocenţă pură, fără dezinterese sau gânduri ascunse. Tot ce ştiam era că eram iubiţi în permanenţă şi noi iubeam. Acum, când suntem mari, percepem iubirea altfel. Mulţi iubesc dar nu ştiu câţi ştiu să iubească cu adevărat. Tot mai puţin realizăm că iubirea înseamnă responsabilitate, înseamnă mai mult decât un sentiment.

Să iubeşti nu e uşor. Nu e uşor pentru că iubirea adevărată este specială. Diferită. Greu am înţeles, dar important este că într-un final am realizat ce este cu adevărat important. Am învăţat că nu ajunge să spui că iubeşti dacă nu demonstrezi asta. Şi da…iubirea înseamnă sacrificiu. Dumnezeu însuşi ne-a dovedit aceasta dând la moarte pe unicul Său fiu. Ne-a iubit, deci a sacrificat. Atunci când nu oferi din timpul tău, banii tăi, înţelegerea ta, în zadar spui că iubeşti. Eşti ca un pian dezacordat. Mai presus de toate, ştii ce înseamnă iubirea? Să fii în stare să renunţi la propria fericire în favoarea celui de lângă tine. Nu e uşor deloc să faci asta. Nu e uşor cu lacrimi în ochi, cu inima frântă şi o durere arzătoare să te uiţi la persoana iubită cu care-ţi imaginezi viitorul şi să spui zâmbind “mă bucur pentru tine, pentru alegerea pe care ai făcut-o şi te susţin dacă asta te face fericită”. Iubirea înseamnă să te lupţi, să faci tot posibilul ca să jertfeşti din tine. Şi acum îmi amintesc perfect cum am renunţat la dorinţele mele în favoarea persoanei iubite. Chiar dacă asta mă distrugea, îmi provoca durere în fiecare părticică a inimii, am sprijinito în decizia care îi aducea fericire.

Cât de mult eşti tu dispus să sacrifici? Cât de mult eşti dispus să dai din tine pentru ca să o/îl vezi fericită/fericit? Ştii…cea mai frumoasă iubire este atunci când ajungi să iubeşti ca pe tine însuţi. Iubeşti tu aşa?