Uneori imi vine sa ma sinucid...si sa ma intorc inapoi in toamna...asa cum zice nenea ala de la Green Day...cand se termina septembrie...si-mi place vara, zau...dar pe asta as vrea s-o dorm letargic...sa uit tot...sa ma trezesc in toamna si sa alerg prin frunze uscate...fara sa stiu ca sunt uscate...sau ca au fost canva in copaci...sa nu mai stiu nimic...ce-i ala frig, cald, toamna, vara...sa invat totul de la inceput...uneori asa imi vine sa mor acum si sa ma nasc din nou putin mai incolo...Uneori imi vine sa cumpar galeti de vopesea colorata si sa mi le arunc in cap...sa ies cu ele in mana pe strada si sa arunc peste toti oamenii gri, culori...peste toti oamenii rai, putina bunatate...sa le manjesc zambete colorate pe fetele lor mereu triste...sa le dau sa inghita o gura de galben si un stop de verde, sa fie mai senini...
Uneori imi vine sa ma iau in brate si sa ma arunc intr-o prapastie fara fund...sa zac intr-o plutire interminabila...care te zapaceste...te sperie...te bulverseaza...te elibereaza...te bucura...si apoi te linisteste...ca stii ca plutesti acolo in caderea aia...ca aia e starea...am vrut sa fac duminica bunjee...dar mi s-a parut prea mica caderea...prea usoara scuturarea...nu...nu era de ajuns...nu era prapastia mea...
Uneori imi vine sa ma fac apa...da, apa, nu praf..sa intru in mare si sa ma dizolv...